Marirea sanilor: aspectul postoperator al unei mastectomii de cancer la san; femeia este candidata pentru o reconstructie mamara primara cu un implant mamar.
O mammoplastie de augmentare a sanilor cu silicoane are trei scopuri terapeutice:
Reconstructia primara: inlocuirea tesuturilor mamare afectate de traumatisme (blunt, penetrant, exploziv), boala (cancer de san) si dezvoltarea anatomica esuata (deformitatea sanului tubular).
Revizie si reconstructie: revizuirea (corecta) a rezultatului unei interventii anterioare de reconstructie a sanului.
Cresterea primara: pentru a spori estetic dimensiunea, forma si simtul sanilor.
Timpul camerei de operatie a reconstructiei mamare post-mastectomie si al chirurgiei de augmentare a sanilor este determinat de procedeul de amplasare, de tipul tehnicii incizionale, de implantul mamar (tip si materiale) si de localizarea pectorala a buzunarului implantului.
Tipuri de incizie
Depunerea unui dispozitiv de implant mamar se efectueaza cu cinci tipuri de incizii chirurgicale:
Inframamaria: o incizie facuta sub san, in infrarosu (FIM), care permite accesul maxim pentru disectia si umflarea precisa a dispozitivelor pentru implantul mamar.
Este tehnica chirurgicala preferata pentru folosirea implanturilor cu silicon-gel, datorita inciziilor mai lungi necesare; totusi, implantarea FMI poate produce cicatrici chirurgicale mai groase, mai putin vizibile.
Periareolar: o incizie facuta de-a lungul periferii areolari (frontiera), care ofera o abordare optima atunci cand sunt necesare ajustari ale pozitiei FMI sau cand o mastopexie (lift mamar) este inclusa in procedura de mammoplastie primara.
In metoda de amplasare periareolara, incizia se afla in jurul jumatatii mediane (jumatatea inferioara) a circumferintei areolei. Implanturile cu gel de silicon pot fi dificil de aplicat cu aceasta incizie, datorita lungimii scurte, de 5 centimetri (~ 5,0 cm), a accesului necesar pentru incizie.
Din punct de vedere estetic, deoarece cicatricile se afla la granita areolei, acestea sunt, de obicei, mai putin vizibile decat cicatricile de incizie ale femeilor cu areolae pigmentare usoare.
Mai mult, implantarea periareolara produce o mai mare incidenta a contractiei capsulare, distruge canalele de lapte si nervii la mamelon, provoaca astfel cele mai mari probleme functionale postoperatorii, de ex. impiedicata alaptarea.
Transaxilar: o incizie facuta axiliei (axila), din care din punct de vedere median, tunelurile de disectie, permite asezarea implanturilor fara a produce cicatrici vizibile asupra sanului propriu-zis; dar este mai probabil sa produca asimetrie inferioara a pozitiei dispozitivului implant.
Prin urmare, revizuirea chirurgicala a implanturilor mamare cu transaxilara implica, de obicei, fie o incizie a FMI, fie o incizie periareolara. Deplasarea transaxilara poate fi efectuata cu blandete sau cu un endoscop (microcamera video iluminata).
Transumbilical: o augmentare mamar trans-ombilicala (TUBA) este o tehnica mai putin frecventa de introducere a dispozitivului implantului, in care incizia este la nivelul buricului, iar tunelurile de disectie superioara.
Aceasta abordare chirurgicala permite plasarea implanturilor mamare fara a produce cicatrici vizibile pe piept; dar face disectia adecvata si amplasarea dispozitivului mai dificila din punct de vedere tehnic.
Procedura TUBA se efectueaza direct – fara asistenta vizuala a endoscopului – si nu este adecvata pentru implantarea gelului siliconic (preumplut), datorita potentialului mare de a deteriora carcasa de silicon elastomer a dispozitivului implantului mamar in timpul introducerii sale manuale prin incizia scurta de doi centimetri (~ 2.0 cm) la nivelul ombilicului si deoarece implanturile pre-umplute cu gel de silicon sunt incompresibile si nu pot fi inserate printr-o incizie atat de mica.